Calatoria Fluturelui

Mi-am propus ca anul acesta sa fac o noua calatorie pentru suflet. Sa-mi iau rucsacul si sa merg acolo unde simt sa merg. Desi mi-am propus sa stau cel putin o luna, calatoria mea a durat doua saptamani din simplul motiv ca se suprapunea cu o alta dorinta a mea de a finaliza proiectele in lucru. Nu stiam exact care imi va fi traseul cu doua zile inainte de plecare, insa acesta s-a conturat intr-un final si mai ales pe parcursul calatoriei.

Ziua 2 – Panica –

Piatra Craiului: Apropiere Cabana Plaiul Foii -> Refugiul Diana -> Vf. Padina Popii -> Apropiere de Vf. Ascutit

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Toate au un inceput si toate au un sfarsit, cu cateva exceptii. Este pentru prima data cand dorm singur cu cortul la cca. 2000m altitudine. Nu este mare fas, fasul mare este sa-mi car toate necesare pana aici, cca. 30kg in spinare. Drumul pietruit tinandu-ma de sforile special amenajate pe traseu datorita dificultatii traseului. Primul moment de teama a aparut  la urcare spre varful Padina Popii. Prima zona cu cabluri special amenajate insa teama a venit mai mult din cauza ca nu puteam vedea ceea ce urmeaza, mintea mea deja devenea creativa moment in care a aparut panica.

Traseu spre Vf. Padina Popii

Traseu spre Vf. Padina Popii

Am respirat adanc, mi-am lasat rucsacul jos si am decis sa merg sa cercetez zona. In cele din urma am inteles ca totul este ok si ca se poate merge mai departe in siguranta. Mi-am luat bagajul si mi-am continuat drumul. Desi nu sunt adeptul intrebarii „De ce?”, nu am avut pace mult timp sa ma intreb totusi „de ce aceasta calatorie?”. Totul a venit treptat si singurele lucruri care-mi aduceau totusi liniste si bucurie in momentele in care stateam ore in sir la prelucrat, erau acele momente in care mai mergeam sa-mi cumpar cate ceva pentru calatorie, lucru care-mi dadea si increderea de a merge mai departe. Da, atunci cand exista un semn de intrebare este bine sa ma aventurez, sa-mi iau totusi cateva masuri de siguranta dar sa ma aventurez in acel semn de intrebare. Este tare greu pentru fizic, dar simt ca este tare placut si bine pentru suflet si spirit si pentru curajul interior.

Prima seara pe munte… o supa fierbinte la plic si cateva ciuperci calite, recunosc ca gustul este cu mult mai puternic dupa un efot de o zi de urcare. Incredibil cat de  mult am apreciat o simpla supa.

Apus din Piatra Craiului

Apus din Piatra Craiului

 

Ziua 3 – Greu, lung, incet –

Piatra Craiului – Apropiere Vf. Ascutit -> Refugiu Saua Grindului

O calatorie in care mi-am propus sa fac ceea ce simt sa fac, sa ma opresc acolo unde simt sa ma opresc, sa dorm acolo unde simt sa dorm. Asa s-a si intamplat, traseu pe care altii il fac in 1-2 ore eu l-am facut in 4-5 ore, intradevar merg mai incet cu bagaj mare 🙂 si ma opresc sa fac si poze, insa acum cand scriu aceste randuri aici am sentimentul ca pot revedea fiecare pas facut.

Rasaritul a fost scurt parca in aceasta dimineata, fara lucruri prea spectaculoase pentru fotografiat, insa multe pentru suflet. In timp ce-mi strangeam cortul, in jurul meu s-a plimbat in permanenta un fluture parca sa-mi tina companie. Interesant ca am fost constient de prezenta lui in tot acest timp.

Rasarit in Piatra Craiului

Rasarit in Piatra Craiului

Toate stranse si la pas din nou, nu am apucat sa urc zece metri caci pe mana mea se aseaza un fluture, nu stiu daca era acelasi insa ma uitam la culorile lui si ma bucuram de prezenta lui pe mana mea. Am decis sa-l pozez cu telefonul pe care-l aveam inchis pentru a economisi baterie. Fluturele a stat pana am scos telefonul din buzunar, chiar pana am pornit telefonul (dureaza secunde bune pana porneste telefonul), pana am pornit camera, chiar pana am indreptat camera spre el moment in care am simtit cum se apasa pe mana mea si isi ia zborul. Am inteles ca unele lucruri sunt doar pentru a fi traite. De aici si titlul calatoriei, sa te bucuri in fiecare zi ca si cum ar fi singura zi pe care o mai traiesti.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Primele capre si-au facut aparitia insa la o distanta mare, moment in care ma gandeam ca nu am aparatura necesara pentru a surprinde mai mult, insa am facut ceea ce am putut cu ceea ce aveam nestiind ceea ce urma sa experimentez.

Lung si greu drumul de fiecare data cand ma uitam in fata imi spuneam „wow, trebuie sa merg pe acolo?!?!?” si cu toate acestea plecam capul si ma uitam la pasul pe care-l aveam de facut si inaintam cu drag.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Astazi fiind duminica am intalnit foarte putini turisti. Un cuplu la Vf. La Om si tatal si fiul la Refugiul Saua Grindului. Din discutiile cu ei decid sa raman pe creasta si in aceasta seara, lucru foarte inspirat. In plus acesti oameni mi-au daruit din apa lor pentru a putea rezista inca o zi pe creasta, cei ce cunosc zona stiu ca apa este o problema pe Piatra Craiului.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Prin urmare decid sa nu mai cobor pe la lanturi „La Zaplaz”, coborarea este anevoiasa pe aici mai ales daca ai rucsac mare, si imi voi continua drumul a doua zi spre „La Funduri” unde coborarea este mai usoara si am sanse mai mari sa intalnesc capre caci drumul este mai putin umblat.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Ajung in cele din urma la Refugiul Saua Grindului cu ceva timp inainte de apus. Aici stau la povesti cu tatal si fiul de la care primesc apa, ma simt binecuvantat. Durerile de spate sunt puternice in timpul meditatiilor, insa ma bucur ca acestea nu sunt alaturi de mine in calatorie 🙂

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Ce seara, ce apus, ce loc minunat. Este un sentiment de nedescris sa te aflii in mijlocul a peste 10 capre, familii cu ieduti fara ca ele sa se sperie, se afla la maxim 10 metri de mine si mananca linistite. Mi-au oferit in aceasta seara un spectacol si mi-au aratat linistea interioara.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Atat de absorbit de spectacolul ce mi s-a oferit incat am uitat de razele apusului 🙂

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Am dormit in reprize in acea seara caci vantul a inceput sa bata puternic. Dar de fiecare data cand ma trezeam, ma bucuram de prezenta mea in sacul de dormit.

Ziua 4 – Spiritualitate –

Traseu: Ref. Saua Grindului -> Vf. Funduri -> Cabana Garofita Pietrei Craiului

Pentru rasarit am urcat spre Vf. La Om, nefiind vizibil atat de bine de la Refugiul la care innoptasem.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Si parca pentru a mi se arata ca spectacolul cu caprele nu a fost doar o intamplare, in momentul in care m-am intors la refugiu, acestea si-au continuat micul dejun in liniste, eu continuandu-mi sesiunea foto cu ele in aceeasi liniste.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Pentru a fi totul complet, spectacolul Piatra Craiului a continuat pe cer cu un avion usor ce a venit pana aproape de mine, salutandu-ne 🙂

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Dupa micul dejun am plecat la drum mai devreme in jurul orei 9 am caci se anunta mult mai lung.

Daca zilele trecuta intalneam oameni pe traseu, astazi a fost o calatorie solitara cel putin pana seara cand am dat de cabanier. Insa eram parca intr-un dans continuu cu norii.

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Capre, doar vre-o patru speriate in indepartare dar nimic de fotografiat.

La un moment dat pierd marcajul, desi eram pe o carare iar directia era certa, drumul devine foarte dificil inaintea ochilor mei, in plus nu vedeam ce este dupa zona dificila. Spre bucuria mea panica nu a mai aparut, in schimb un fluture si-a facut apariatia chiar din directia drumului dificil. Mai in gluma mai in serios, incep sa vorbesc cu el si il rog sa-mi arate drumul. Ca in povesti parca, se invarte de doua ori in jurul meu o ia putin inapoi si zboara in sus. Raman putin mirat cu intrebarea „In sus?!?!” si nu stau prea mult pe ganduri si ma indrept in directia fluturelui. Incredibil dar ajung din nou pe traseul marcat, ce usurare 🙂

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Apa din ce in ce mai putina iar noul refugiu „Funduri” de nevazut. De fiecare data radeam cand ajungeam la un pas de varf „Ha ha ha, oare ce-o fi dincolo de varful asta?” – cand norii, cand un alt varf, cand un traseu care ma facea sa ma intreb „trebuie sa merg pe acolo?”

Piatra Craiului

Piatra Craiului

Intr-un final dupa cca. 5-6 ore de mers ajung la Refugiul Funduri de unde se face si coborarea. Cu doar 500ml de apa decid sa cobor in speranta ca voi gasi ceva apa.

La fel de greu traseul mai ales la coborare, insa spre bucuria mea si multe zone usoare si de relaxare.

Pentru prima data de cand sunt pe traseu simt o emotie puternica. Nu trece mult timp si ma apropii de o coborare foarte dificila, cel putin asa am vazut-o eu „Daca trec si de asta… wow”. Este evident ca nu o pot cobori cu rucsacul in spate. Decid sa nu stau prea mult pe ganduri si sa pun lucrurile in miscare, las rucsacul, il leg cu o funie, il cobor usor si apoi o iau si eu incet dupa el. Pe masura ce faceam tot procesul emotia disparea usor usor. Ajuns jos pacea si linistea s-au asternut atat in mine cat si in jurul meu… pana la un moment dat.

Imi simt rucsacul greu, parca cineva ma trage de el inapoi si-mi zic chiar in minte „Cine ma trage de rucsac?”, intorc capul sa ma uit. Nimic insa vantul incepe deodata sa bata parca din toate directiile, un val de vibratie imi invaluie tot corpul. Raman nemiscat cateva momente si lacrimile incep sa curga, plang si iar plang, rad si iar rad, simt cum totul in mine parca se spala, se curata. Zabovesc cateva minute bune aici plin de recunostinta.

O iau din loc moment in care imi vine in minte intrebarea „n-ai uitat nimic?”. Ma intorc si ma uit spre acel loc, inclin capul si multumesc pentru experienta traita. Vantul adie incet, parca si el plin de recunostinta si bucurie ca mi-a fost de ajutor.

Pasii-mi sunt mai fermi, plin de curaj si incredere chiar daca drumul este mai usor acum, sentimentul este de nedescris.

Mai am cca. 3-4 ore de mers iar acum am alta problema, apa. Ramas fara apa ma opresc din cand in cand in liniste cu speranta sa aud un parau, dar nimic mult timp. Corpul imi este rece si umed totusi, gura amara si deshidratat, insa rezist si merg cu incredere.

Aud in cele din urma si paraul, inaintez cu bucurie si vad in fata o zona luminata de soare si parca mai verde, exact de unde venea sunetul apei. Las rucsacul si cobor la apa, rece dar buna. Imi umplu sticla cu apa si urc la rucsac pentru o pauza binemiritata.

Ma uit in jurul meu si totul este mai verde, parca fac parte din acel loc, lumina este mai puternica, parca ochii si sufletul mi s-au limpezit. Deodata tot corpul imi devine rece din interior si-mi dau seama ca traiesc pentru prima data experienta de a deveni ceea ce tocmai am baut, devin una cu apa rece a paraului.

Imi continui drumul spre Cabana Garofitei, cel mai apropiat loc unde pot innopta. Pasii imi sunt fermi si siguri, de multe ori pe drum cu atingerea spiritului in corp, o vibratie ce ma invaluie in bucurie si armonie cu tot ceea ce ma inconjoara, ajung in cele din urma la cabana chiar cand se intuneca. Beau un ceai fierbinte si inchid ochii intr-un somn plin de bucurie si recunostinta pentru experienta traita.

Multumesc!

 

Share it if you enjoy it: