Vipassana – Lumbini, Nepal

Nu este un loc unde sa te simti Zen, sa te incarci cu energie pozitiva si sa traiesti visator, de fapt este exact invers, un loc unde o parte din mizeriile interioare ies la suprafata si inveti cum sa ti le accepti. Prin Vipassana lucrezi cu propriile „mizerii” acumulate de-alungul vietii si nefinalizate. Ies prin corp si prin minte, depinde evident de la persoana la persoana ce a experimentat in trecut.

Vipassana inseamna sa vezi lucrurile asa cum sunt ele si este una dintre cele mai vechi tehnici de meditatie din India. A fost redescoperita de Gotama Buddha in urma cu peste 2500 de ani.

Vipassana nu are nici o legatura cu nici o religie. De fapt este o tehnica ce poate fi folosita de oricine, o tehnica Universala. Nu trebuie sa te inchini nimanui ca sa practici Vipassana.

Pentru cei ce vor mai multe detalii, puteti gasi aici: https://www.dhamma.org/en/about/vipassana ; http://en.wikipedia.org/wiki/Vipassan%C4%81

 

Mai jos scriu propria mea experienta avuta la acest centru. Mi-am dat seama in urma acestei experiente ca am inceput de fapt sa practic partial aceasta metoda inca de acum 3-4 ani. Prin aceasta metoda inveti sa fi atent la tine insuti, sa fi atent in permanenta la ceea ce simti in corp, sa fi atent la corpul tau si in plus sa nu reactionezi, sa nu permiti mintii sa reactioneze. Daca simti o durere, o stare, o senzatie de orice fel, doar sa o observi, sa nu reactionezi sa o cataloghezi a fi buna sau rea, a fi in vre-un fel, doar o observi. Si asta pentru simplul fapt ca toate vin si pleaca. Totul este trecator. Prin aceasta metoda constientizezi ca nici tu nu esti permanent aici, nimic nu este permanent.

 

Prima zi… desteptarea la 4am, si asa incepe prima meditatie de la 4:30am pana la 6:30am cand se ia micul dejun. Invatam sa ne observam respiratia, fara sa o amplificam sau sa o modificam in vre-un fel, doar sa o observam.

De la 8:00am pana la 11:00am din nou meditatie cu o pauza de 5 minute pentru plimbare in curte. Ganduri peste ganduri vin si trec. Evident ca sunt unele care-mi spun „Ce caut eu aici?”…

Una dintre cele mai grele perioade, 4 ore de meditatie intre 1:00pm si 5:00pm cand se ia cina, ultima masa. Specific ca nu ai voie cu mancare de afara, doar mancarea vegetariana care se serveste acolo. In acest interval de 4 ore exista doua pauze de 5 minute pentru plimbare.

Cateva reguli ce trebuie respectate in aceasta perioada de 10 zile cat tine cursul ar fi: nu avem voie sa vorbim (noble silence), nu avem voie sa scriem, nu avem voie sa citim, nu avem voie sa ne facem semne si nici sa avem contact vizual. Avem voie doar sa ne observam pe noi 🙂

Stingerea sa da la ora 9:30pm dupa o ora de meditatie si un discurs de o ora si jumatate.

 

A doua zi… programul din prima zi este valabil pentru intreaga perioada de 10 zile, deci desteptarea la 4:00am, doar ca acum este mai greu datorita colegului de camera cu care stau, nu sforaie insa cand se trezeste noaptea, si o face pe la ora 1-2am cred (nu am ceas), scoate niste sunete puternice din gat ca si cum s-ar pregati sa scuipe. O da, asta da provocare.

Invatam sa ne concentram mental pe o anumita zona a corpului (zona nasului) pana ne simtim acea zona, pana simtim cum acea zona vibreaza. De asemenea trebuie sa ignoram alte zenzatii ce apar in corp sau chiar si in exterior care ne pot distrage atentia de la zona la care trebuie sa ne concentram. Si uite asa incepem sa invatam sa ignoram. Chiar ma intrebam ce pot face cu colegul meu, la un moment dat ma gandeam sa le cer sa ma mute, insa stiam ca nu au unde pentru ca toate locurile erau ocupate. Iata ca mi-a venit si raspunsul, sa invat sa ignor. Si mi-am spus „cum pot invata sa ignor daca nu am ce ignora?”… foarte adevarat. Practica este cea care ne invata sa mergem cu adevarat mai departe.

Gandurile ca ce caut eu aici au inceput sa treaca, nu mai vin. Sunt din ce in ce mai conectat la locul acesta, desi arata ca o inchisoare. Camerele mici, doua paturi de beton si o saltea destul de subtire pe care stam (norocul meu ca am avut sacul de dormit cu mine), si un culoar ingust de trecere intre paturi. Sentimentul de inchisoare il dau gratiile de fier de la geam, zidul ce inconjoara locul, si aleile pe care mergem. Cu toate acestea atmosfera este una de liniste si pace.

Ceva interesant mi se intampla, imi simt puternic zona nasului insa aceasta parca avanseaza spre creier, parca imi patrunde in creier si incep sa-mi simt foarte puternic creierul cum vibreaza. Devin deodata constient de el, de existenta lui si de separarea dintre mine si creier. Este un sentiment ciudat. Nu mai reactionez la nimic, daca pana acum mai aveam tendinta sa ma uit la cei ce tusesc, sau la cei ce fac zgomote mai puternice, acum nimic. Tot zgomotul parca este in creier, creierul percepe tot ceea ce se intampla in jurul meu atat in sala cat si afara iar daca vreau sa fac ceva, este clar o decizie. Nu ma mai doare nici corpul, nu ma mai deranjeaza nici pozitia in care stau, as putea sta asa ore intregi.

Sentimentul este puternic, placut si ciudat in acelasi timp. Nu mai reactionez la nimic, nu mai apare nici un fel de judecata, totul este perfect asa cum este. Cred ca am stat asa cca. 1-2 ore fara sa ma misc, fara sa am ganduri, apoi am iesit afara, prima inspiratie a aerului de afara, parca inspir vibratie, parca totul in jurul meu este vibratie… ma simt puternic, foarte puternic detasat complet de minte. Imi dau seama ca senzatie incepe usor usor sa se duca si revin la starea initiala. Constientizez ca este destinatia pentru care trebuie sa lucrez. A fost doar un cadou pentru a vedea cu adevarat ca se poate. Pe parcursul cursului nu am mai reusit sa retraiesc acest moment, este clar ca asa ceva nu se poate intampla in doar zece zile. Dupa aceasta experienta nu a mai aparut nici un fel de gand legat de „ce caut eu aici?”, eram convins 100% ca sunt exact in locul in care trebuie sa fiu.

 

A treia zi… una dintre cele mai grele pentru ca la un moment dat mi-am simtit pieptul foarte incarcat, ca o sageata ce ma strapungea. Mi-am pus mana pe inima si imediat mi-a venit in gand un nume, l-am rostit iar din acel moment totul s-a usurat. Ce usurare, dupa atatia ani… Insa abia acum incepea partea de vindecare interioara. Am inceput sa tusesc puternic din piept. Am inceput sa fac febra si sa-mi fie din ce in ce mai rau. Mi-am dat seama ca nu este decat un proces de vindecare. Asa cum scoti o sageata dintr-un corp, rana ramane deschisa si apoi urmeaza procesul de vindecare, de inchidere a ranei. Acelasi lucru se intampla si la nivel interior.

Despre cum boala este de fapt o vindecare a corpului interior puteti citi mai multe detalii in „noua medicina germanica” descoperita de Ryke Geerd Harmer: http://www.newmedicine.ca/ ; http://en.wikipedia.org/wiki/Ryke_Geerd_Hamer

Acum sunt singur, fara pastile, fara ca cineva sa ma ajute, sunt doar eu cu mine sa-mi iubesc rana asa cum este. Asa si trebuie sa fie.

Apogeul febrei a fost in jurul pranzului, cand am si lipsit de la o sedinta de meditatie pentru a ma odihni. Spre bucuria mea starea de rau a inceput sa dispara spre seara, fara sa fiu nevoit sa iau pastile sau alte chestii exterioare. Tusea a continuat pana la finalul cursului insa din ce in ce mai slaba in intensitate.

Interesant faptul ca dupa 3-4 zile de la incheierea cursului am visat acea persoana ca m-a sunat si mi-a spus ca s-a terminat…  wow… dupa atatia ani, acum imi simt inima cu adevarat usoara.

 

A patra zi… ni se preda Vipassana. Practic tot ce a fos pana acum a fost doar pregatirea. Acum invatam cu adevarat sa fim atenti la corpul nostru. In general se spune ca a treia zi este grea si cea de-a sasea zi. De a treia se pare ca am trecut cu bine, sa vedem cum va fi a sasea.

Un participant a plecat mai devreme. Se pare ca Vipassana nu este inca pentru el.

 

A cincea zi… o experienta interesanta cu maimutele negre. Prin zona mai vin din cand in cand maimute salbatice, numite si mamute negre (au fata neagra, blana este de un gri deschis in general – ca cele fotografiate de mine in tura de trekking Annapurna Base Camp).

Doua maimute ce stateau mai tot timpul impreuna se plimbau pe gardul ce ne inconjura, asta dupa ce si-au luat masa prin copacii din zona. Le-am observat si am decis sa le urmaresc sa vad ce fac. Una din ele s-a dus la toaletele exterioare. Aici avem si o chiuveta cu o oglinda. S-a asezat pe chiuveta si a inceput sa se uite in oglinda. Intre timp si-a luat si coada in mana, parca urma sa-si cante un concert. Se admira in oglinda, uneori se pupa 🙂 eram la cca. 10-15m distanta.

Unul dintre participanti vine si el langa mine, chiar se apropie mai mult de ele si incearca sa le sperie. Maimutele nu se dau in laturi, ba chiar isi arata dintii si incep sa se apropie de noi. Eu stau fix, imi simt complet corpul, ba chiar imi simt inima cum imi bate in piept. Nu e teama caci respiratia imi este linistita. Sunt ferm pe pozitie. Tipul fuge in momentul in care vede ca maimutele se indreapta spre noi si se ascunde in spatele meu. Maimutele se opresc langa mine si isi arata din nou dintii, raman fix si ceva imi spune sa nu le confrunt privirea, asa ca ma uit in alta parte. Liniste, maimutele se aseaza linistite in fund, isi pun mainile in san si se uita si ele de jur imprejur. Din cand in cand ne mai aruncam cate o privire scurta unul altuia fara nici un gest suplimentar 🙂

Show-ul continua, maimutele incep sa se joace prin curte, rup cateva crengi mai firave, incep sa sperie cativa participanti mai fricosi, altii raman fixi pe pozitie. Vre-o 10-15 minute de spectacol 🙂

A mai plecat inca un participant. Un indian ce s-a mutat si lucreaza in Singapore de mai bine de 10 ani. Are situatie financiara buna acum si a ramas socat de ce a vazut aici. Se pare ca a uitat de unde a plecat. Abia a reusit sa se decida sa inceapa cursul. A venit sa atinga iluminarea, o fi atins-o si a plecat fericit … probabil ca nu.

 

A sasea zi… partea cu ignoratul a tinut, atat cu colegul meu de camera cat si cu o noua experienta ce urma sa o traiesc. Cu colegul a fost simplu, daca ne trezim in acelasi timp, observ ca nu ma mai deranjeaza tusea lui, ba in ultima vreme dorm din ce in ce mai adanc, si ma trezesc exact la ora desteptarii.

La curs au venit si 16 tineri din Guvern. Am inteles ca pentru a avansa in pozitie erau nevoiti sa participe la cursul de Vipassana. Nu au venit de buna voie si asta s-a vazut in atitudinea unora dintre ei. Unii au depus efort in a medita insa altii asteptau sa treaca timpul ba tusind, ba pocnindu-si degetele, ba facand zgomot, ba miscandu-se din 5 in 5 secunde. Din nou mi-am spus, material de invatat „ingnoranta” 🙂

In timp ce eram in meditatie imi apar mai multe succesiuni de imagini. Persoane negre ce sunt luate de un val. Imi apare in gand si faptul ca iubim natura si atunci cand aceasta vine cu cate un uragan si ia cu ea cateva mii de oameni. Cu toate astea iubim in continuare pamantul pe care stam. Se aud fosnete si o agitatie se iveste in sala de meditatie. Ceva se intampla insa reusesc sa nu deschid ochii. In pauza de 5 minute aflam. Unul din cei 16 participanti a luat-o cu capul pe alte carari se pare. Cei 16 devin ignoranti si incep sa vorbeasca intre ei, se agita spiritele si in cele din urma decid sa plece toti ca o turma de oi, asa cum au venit asa si pleaca.

In sala de meditatie se asterne o liniste profunda, o iubire imi strapunge pieptul si lacrimile incep sa-mi curga. Le simt fierbinti pe obraz cum curg usor, lucruri mi se dezvalui usor usor si inteleg din ce in ce mai mult aspecte ale vietii mele.

Incepand cu aceasta zi avem 3 serii pe zi a cate o ora de meditatie in care nu avem voie sa ne miscam deloc. Ne alegem o pozitie confortabila asa cum ne dorim, si stam nemiscati timp de o ora de trei ori pe zi… asta da provocare.

 

A noua zi… tic tac… simt o stare de bucurie si ma simt atat de bine ca am venit aici, in acelasi timp aceeasi stare de bucurie ca se termina si ca imi continui drumul, putin mai curat si mai constient de mine.

O noua surpriza aduce aceasta zi. O parte dintre cursanti, printre care si eu, suntem invitati sa meditam in „celulele” din Peace Pagoda. Mai exact o cladire rotunda in care se afla celule de cca. 1 m latime si maxim 2 m lungime cu usa metalica. Da, trebuie sa meditam in aceste celule in care este intuneric, pe o gaura mica intra ceva lumina totusi. Este ceva ce mi-am dorit in sinele meu de multa vreme, sa meditez intr-un astfel de loc. De ce? Simplul fapt de a fi eu cu mine insumi, cu propria mea energie.

Am inteles in felul acesta prin a experimenta si nu la nivel mental ca sunt responsabil 100% pentru tot ceea ce traiesc. Nu locul ma face pe mine, ci eu imi aduc aportul in locul respectiv. Daca locul este unul mai putin placut atunci eu aduc pacea si linistea in acel loc, evident daca sunt constient de acestea in toata fiinta mea. Daca locul este unul plin de frumusete, eu nu fac decat sa ma bucur de prezenta mea in acel loc.

De asemenea daca intr-un loc mai putin primitor eu ma simt rau, asta nu inseamna ca locul imi face rau, ci dimpotriva locul ma ajuta sa scot din mine ceea ce am eu de trait pentru a putea aduce din nou pace si liniste. Acelasi lucru este valabil si cu oamenii 🙂

 

Suntem ca o masa… petrecem in fel si chip, mancam si ne rasfatam, aruncam pe alaturi si ne bucuram de ceea ce servim. Apoi nu ne mai uitam in urma sa facem curat, aruncam o fata de masa curata si frumoasa peste masa. Ce frumos arata… intre timp tot ce a fost bun candva, tot ce ne-a adus bucurie si rasfat candva, acum este murdarie. Zace in continuare pe masa, da, sub fata de masa curata la suprafata insa acum si ea murdara pe interior.

Da, daca vrem cu adevarat putem sa dam fata de masa la o parte si sa curatam mizeria care la un moment dat in trecut am crezut ca este bucurie, fericire.

Da, putem fi constienti sa mancam mai sanatos si sa traim mai sanatos fara a mai fi nevoiti sa astupam nimic, sa fim noi asa cum vrem sa fim cu adevarat.

 

Be happy!

 

 

Share it if you enjoy it: