19
2014Ziua 6 – Cristalul –
Traseu: Cabana Garofita Pietrei Craiului -> Undeva in Muntii Iezer Papusa
Imi iau ramas bun de la cabanier si ma indrept spre Muntii Iezer Papusa, dupa o pauza de o zi binemeritata in care am facut doar un traseu mic si am stat la povesti cu cabanierul, doar noi doi si catelul lui in acea zi frumoasa. Doar ragetul cerbului din padure, ceaiul cald, ciorba de legume, cartea citita…
Papusa, muntele care nu te iarta, asa mi-a spus cabanierul in ceea ce priveste ploaia.
Traseul de la Cabana Garofita pana la Papusa nu este frecventat, de pe un drum forestier se intra in padure, acum tot drum facut de tractoare insa datorita defrisarilor semnele sunt din ce in ce mai rare.
Imi este greu sa gasesc traseul marcat, dar am noroc totusi si intalnesc oamenii care se ocupau cu taiatul lemnelor:
– Fiti amabil, stiti cumva unde se face dreapta spre Papusa?
– Ooo, dar ai mult de mers pana acolo, cel putin 8 ore. Tine drumul facut de tractoare, o tii mereu la dreapta. Dar de ce o iei pe aici? (nu apuc sa raspund) Este o ursoaica cu doi pui in zona care face prapad la stane si la vite. Toti se plang.
– Multumesc pentru informatii, o sa merg totusi mai departe.
Cu gandul “Of oare voi ce faceti aici? Prapadul pe care voi il vedeti ca-l face o ursoaica, nu este oare prapadul pe care-l faceti voi padurilor?” si imi continui drumul.
Drumuri de tractor peste tot prin padure, totusi ma bucur cand mai vad cate un semn din cand in cand, insa la fiecare intersectie de drumuri evident nemarcata sunt nevoit sa-mi ascult intuita, sa ascult vantul si semnele naturii care sa-mi spuna incotro sa o iau in siguranta.
Ajung la o stana parasita, vantul bate puternic parca sa-mi spuna ceva. Il ignor si decid sa intru iar in padure, drum care duce la o cabana in constructie pustie. Nu mai sunt semne inca de la stana parasita si-mi dau seama ca trebuie sa iau o decizie din nou. Fac o pauza scurta de masa, cercetez harta si decid sa ma intorc la stana parasita urmand ca de acolo sa-mi ascult din nou intuitia insa cu gandul ca in cazul in care nu gasesc drumul, pot innopta la cabana in constructie.
Pe drumul de intoarcere observ o laba de urs ce nu era cand am trecut prin acelasi loc, special m-am uitat in locul respectiv fiind o zona uda π maresc pasul spre stana parasita. Ajuns aici o cercetez si decid sa urc spre varf prin iarba uscata de vre-un metru inaltime.
Vedere de sus a stanei parasite.
Ajung in cele din urma in varf, varf care duce spre alt varf insa ma bucur caci acum vad ca directia este buna si am iesit din padure, in plus intalnesc un semn, usurare.
Vai ce zona frumoasa, plina de cristale, pietre albe si colorate, este incredibil. Decid sa fac o pauza lasand norii sa treaca peste mine.
Vremea se intuneca treptat si din cauza orei tarzii si din cauza norilor. Decid unde sa-mi pun cortul, intre pietre si o scobitura in pamant caci vantul incepe sa bata puternic. Pun toata mancarea afara sa ma asigur ca nu voi avea vizitatori nepoftiti in cort π mananc ceva repede si cald si ma fac mic in cort.
Este una dintre cele mai lungi si intense nopti petrecute vreodata. Vantul bate puternic parca mai am putin si zbor cu tot cu cort. Verific din cand in cand piroanele, dar ma linistesc din punctul asta de vedere, se tin foarte bine acolo unde sunt.
Din cand in cand mai spun cate o rugaciune, simt cum ma invaluie o vibratie ce-mi da curaj si incredere, cand izbucneste din interior in tot corpul, cand ma invaluie din crestetul capului pana-n varful picioarelor.
Reusesc sa adorm abia pe la 3-4 dimineata cand vantul se mai opreste si usor se asterne ploaia. Ma trezesc pe la 5am inca in intuneric si am o noua surpriza, scobitura mea in care se afla cortul incepe sa se umple cu apa π Am norocul ca este putin in panta si simt cum balteste apa sub cort doar la picioarele mele. Adorm din nou pana se face lumina, de fapt ceata deasa alba. Nu mai ploua iar apa de sub cort a intrat toata in pamant, ce usurare ca nu m-am inecat π
Ziua 7 – Ursuletii –
Traseu: De undeva din Papusa -> Rucar -> Brasov -> Tusnad
Strang cortul, mancarea neatinsa si acum incotro? Ceata peste tot. Imi amintesc de un drum vazut aseara si o iau in directia aceea.
Dau de semne, de carare, pierd semnele chiar si cararea si tot asa de vre-o 2-3 ori. Ok, punem in functiune intuitia caci de asta am venit, sa mi-o dezvolt si decid sa cobor, poate ies din norul asta.
Da, incep sa ies cate putin din ceata…
Ce-mi vad ochii, un spectacol de ceturi si nori, de aburi iesind din pamant… ies iar la fotografiat π
Traseul meu ar fi trebuit sa fie pe creasta Iezer Papusa, apoi sa continui pe creasta Fagarasului insa imi dau seama ca am deviat de la traseu si ca sunt nori de ploaie in departare. Verific harta si decid sa ma indrept spre primul asezamant… Rucar.
Este drum forestier care duce acolo insa la un moment dat decid sa o iau prin padure pe drumurile facute de tractoare. Ignor din nou vantul puternic care incepe sa bata in momentul in care ma aventurez pe scurtatura.
Merg anevoios pe drumurile astea, sunt foarte in panta si simt cum imi fac bataturi in talpa… sa nu mai vorbim de durerea ce se simt in zona din cauza defrisarilor. La un moment dat aud un zgomot, raget de urs. Ma opresc si vad cum din curba de la 20 de metrii din fata mea vine un pui de urs. Nu se indreapta spre mine, din drum merge direct in padure. Stau nemiscat, vine si al doilea cu acelasi traseu. Stau si casc ochii acum dupa mama lor. Nici prin cap nu mi-a trecut sa-i fotografiez, parca nu aveam aparatul foto la mine. Mama lor nu apare spre usurarea mea, asa ca ma apropii incet de zona in care au intrat in padure si fac un zgomot, un raget din piept. Ursii se sperie si aud cum o iau la fuga in directia opusa.
Imi continui drumul cand pe cel facut de tractoare, cand pe pietrele paraului si din cand in cand mai fac cate un zgomot sa sperii ursoaica π
Ajung intr-un final in Rucar si decid noua direcite “Pauza la Tusnad la un prieten drag”. Este pentru prima data in viata cand fac autostopul. Ma ia o masina in 10-15 minute de la Rucar la Brasov iar trenul reusesc sa-l prind cu zece minute inainte de plecare spre Tusnad.
In tren vorbesc cu fratele meu, fiind intr-o perioada de schimbari ii spun sa ia masina si sa vina si el. Calatoria a continuat alaturi de el in Tusnad, Sighisoara si apoi Ceahlau.
Muntele iti arata cat de mic esti atunci cand te consideri mare. Muntele iti arata cat de mare esti si curajos atunci cand esti prezent si umil in fata creatiei. Fii umil dar nu te lasa umilit.
Priveam inainte si vedeam ceata, norii invaluind muntele, priveam inainte si nu-mi venea a crede cat mai am de mers si pe unde am de mers. Priveam unde eram si nu mai conta cum era, pur si simplu faceam pasul si inaintam, pas cu pas am ajuns sa scriu aceste randuri.
Ma uitam inapoi si nu-mi venea a crede pe unde am trecut… am trecut.
Decat sa te uiti inainte sa vezi cat de greu este, sa vezi cat de lung este drumul, cat de anevoios si cate piedici ai, mai bine pune mana si scrie primele randuri ale povestii tale, ele vor curge impreuna cu calatoria ta.
Apa nu vine intotdeauna la tine, uneori trebuie sa mergi tu laΒ ea.
Multumesc! … pe curand π