15
2015Cand calatoria se transforma intr-o poveste, simt ca nu am fost doar intr-o vacanta ci intr-o noua lume, intr-o energie noua ce-mi aduce lectii de viata si ce ma face sa fiu in permanenta ceea ce sunt acum.
Salciua – Muntii Trascaului, un loc in care mi-am propus sa ajung in urma unui cadru pe care l-am vazut la Razvan Vitionescu. Am ajuns in Salciua la o ora tarzie iar de data aceasta am dormit in masina, cu o mica teama de urs caci am parcat la marginea satului, iar teama ne-a fost indusa de un panou cu un urs 🙂
Dimineata ne-am trezit intr-o ceata deasa si nicidecum in locul in care imi propusesem sa ajung, pentru ca nu stiam exact unde este. Fara retea, fara internet am renuntat sa mai cautam sau sa intrebam pe cineva de locul cu pricina, asa ca am decis sa ne bucuram cateva ore de locul in care eram, cu toate ca imi simteam tristetea negasirii locului.
La un moment dat, a venit proprietarul terenului pe care am parcat cu un catel mic dupa el. A venit doar sa vada cine suntem informat fiind de o femeie ce si-a dus vacile la deal. Se pare ca totul se afla rapid pe aici. Am stat la povesti si am ramas amandoi (eu si Ruxandra) mirati de modul in care acest om repeta ceea ce spune, ne spunea de 3-4 ori acelasi lucru. L-am intrebat unde putem merge in locurile acestea… “nu aveti ce vedea aci, doar dealuri insa mereti pe partea cealalta la Pensiunea de sub stanca si la cascada, o sa va placa acolo” … “acolo unde sunt norii aceia, mereti acolo, este o pensiune sub stanca unde se serveste pastrav” … “chiar acolo uitati unde incep norii, mereti ca tare e frumos, am fost si eu acolo, la pensiune au o carte mare cu bucate, alegi ceva de acolo si iti aduce imediat” … “mereti ca o sa va placa peisajul, aci nu aveti ce vedea”.
Dupa vreo 30 de minute de discutii repetitive, a venit si sora acestuia, la fel de repetitiva 🙂 … intre timp m-am specializat pe scos capuse, am scos 5-6 capuse din bietul catel. A fost atat de recunoscator incat a stat langa mine o vreme.
Si uite asa am luat-o in directia specificata de cei doi. Si tot asa am invatat cat de important este sa fiu atent la mesajele si modul in care imi vorbesc oamenii. Acestia doi au fost atat de repetitivi incat am fi fost cu adevarat ignoranti daca nu am fi mers in locul in care ne-au recomandat.
Dupa un traseu de vreo ora, am ajuns pe platoul cu pricina, o minunatie de priveliste in care norii dansau iar lumina alerga pe pamant cand ici cand colo. Ne-am asezat sa luam pranzul decisi sa ne intoarcem cu masina si sa campam aici.
Spre masina am intalnit-o pe doamna Ileana ce-si ducea vacile acasa. O femeie ce se bucura pentru ceea ce face chiar daca uneori ii este greu.
Daca in Cuba am intalnit oameni cu atitudine, in Maroc oameni bucurosi cu zambetul pe buze in timpul lucrului, acum pe plaiurile noastre intalnesc oameni multumiti si bucurosi cu ceea ce fac, chiar daca uneori le este greu, o spun cu zambetul pe buze. Lumea exterioara este doar o reflexie a lumii interioare, vad asta zi de zi.
Ajunsi cu masina pe platou am continuat sa fotografiez pana ce soarele a disparut dupa nori, moment in care am campat, de data aceasta cu o mica teama de porci mistreti, doar asa pentru adrenalina 🙂
Chiar daca nu am avut parte de soare la rasarit, ceata ne-a creat un spectacol de nedescris. Sunt din nou recunoscator pentru ca pot impartasi prin fotografie o mica parte din ceea ce vad si traiesc.
Dupa ce ceata s-a mai ridicat, am decis sa coboram la stana sa facem cunostinta cu cei ce se aflau acolo. Asa l-am intalnit pe Sebi de 2 ani si aproape doua luni si pe parintii acestuia, Paula si Nicu. Despre Sebi doar cateva cuvinte, se trezeste la 5:30-6:00 dimineata si cu toate ca era ceata, el se juca cu jucaria lui. Laptele pe care-l bea este direct de la oaie sau capra sau combinat. L-am fotografiat si apoi ne-am uitat la fotografii impreuna 🙂
Dupa un rasarit de poveste, a venit momentul micului dejun alaturi de o noua bucurie: Sunbow 🙂
Ochii ne vorbeau acelasi lucru si am facut ce inima ne-a spus la amandoi. Ne-am cazat la o pensiune, am prelucrat fotografiile si intr-o fuga am plecat la Turda sa printam fotografiile cu Sebi si parintii lui. Bucuria traita alaturi de ei este de nedescris.
Am continuat cu al doilea apus, din nou ne-am simtit binecuvantati…
Ma simt recunoscator pentru ceea ce traiesc si multumesc cu aceasta ocazie lui Sorin Onisor, cel care m-a inspirat si de la care am “furat” meserie in ceea ce priveste fotografia, lui Ciobi din Tusnad, cel care mi-a aratat primii pasi spre calea spirituala, sau altfel spus bucuria de a trai din interior in exterior si evident parintilor mei care m-au adus aici si m-au crescut cum au stiut ei mai bine.
Multumesc… sa fiti bucurosi!