14
2014Eco Village Yoga Resort un loc de poveste, parca o recompensa a ceea ce am trait pana acum. Asa se incheie prima mea tura de trekking in Nepal. NEPAL – Never Ending Peace And Love. Nepal, as putea spune locul unde am invatat sa iubesc oamenii asa cum sunt. Dupa ce am terminat tura organizata de Miramont in care am avut parte de multe momente frumoase, traite in bucurie, in spirit, in armonie cu locurile si cu oamenii din grupa si de asemenea cu oamenii locurilor pe care le-am vizitat, a venit si momentul in care sa-mi decid tura de trekking. In scurta tura de trekking avuta cu grupul Miramont am innoptat la Dna Uma in satul Hyangjakot.
A doua zi in drum spre Pokhara, am trecut pe langa un semn, nu-l observasem. Eram ultimul iar in fata mea la vre-o 20 de metrii Razvan cu Alexandra, la care Alexandra ma intreaba “Dan ce scrie acolo sa nu ne mai intoarcem sa citim?”… “Eco Village, Yoga&Reiki – 20 minutes”… “A, multumesc!” si ei isi continua drumul. Vantul incepe sa bata dintr-o data in zona in care eram, un val de vibratie si bucurie ma cuprinde, cateva frunze uscate incep sa cada pe langa mine. Dupa cateva momente traite puternic in tot corpul raman cu gandul “trebuie sa ma intorc aici”. In urma catorva recomandari de trekking am decis sa merg in Estul Nepalului intr-o zona mai putin turistica impreuna cu un ghid ce a fost de 4 ori pe Everest. Planurile s-au schimbat in momentul in care nu am gasit locuri libere la avion (cu bus-ul local as fi facut cel putin doua zile). Noua destinatie ABC – Annapurna Base Camp impreuna cu Vanessa din Mexic, ghidul nostru Matute (Achut Pandey) si Porter-ul Comol. Avand in vedere ca este prima experienta in Nepal, decid ca este cea mai buna varianta posibila, si uite asa am plecat la drum…
PRIMA ZI: Nayapul – Ulleri
Sunt impresionat de terasele amenajate pentru agricultura si de grija cu care isi lucreaza petecele de pamant.
Dupa ce si-a hranit copilul pe camp, il lasa sa se joace singur si isi continua treaba. In fundal maimute salbatice.
O gaina se impiedica si cade … la care copilul “Ohhhh my gooood”
Prima noapte din trekking o petrecem in Ulleri si evident “local home stay”, mai exact la o familie de localnici.
“Take more my brother” sunt cuvintele spuse de gazda la care ne-am cazat, oferindu-mi mai mult orez la cina. Este pentru prima data cand mananc Dal Bhat cu mana (mancare traditionala nepaleza: orez, cartofi fierti, spanac, sos picant rosu, supa si multe condimente). Scriu pentru prima data de cand sunt aici in Nepal, dupa cca. doua saptamani. Sunt in bucatarie impreuna cu doua doamne localnice. Totul este din lut aici la fel cum se facea pe vremuri la tara in Romania. Bucataria are o suprafata de cca. 1,3m latime si maxim 3m lungime. Nu inteleg nimic din ce vorbesc aceste Doamne, insa atmosfera este incredibil de linistita. Am un sentiment ca abia acum imi incep calatoria, desi traseul este turistic, ma simt total prezent aici printre localnici si in plus am norocul ca nu este sezon.
Este incredibil, de fiecare data cand dau bani unor copii sau batrani pentru ca-i fotografiez, acestia intind ambele maine. Este interesant ca unii cer, altii nu, iar cei ce cer si nu le dau (am testat) nu se supara si nu comenteaza nimic, cel putin eu nu am simtit nici un fel de energie asupra mea (comparativ cu Marocul 🙂 )
A DOUA ZI: Ulleri – Ghorepani
Zici ca sunt obsedat dupa bucatarii, la fiecare pauza aproape intru si verific bucatariile. Iata cateva imagini facute in timpul pranzului in Naya Thanti.
Cea de-a doua zi a fost destul de usoara si s-a incheiat intr-un mare fel, de fapt nici macar nu s-a incheiat caci a continuat cu o noapte lunga si alba. Dupa ce am ajuns la hotel (de data asta am zis sa facem si un dus) in jurul orei 15:30 ne-am odihnit 20 de minute si am luat-o din loc spre Poon Hill (3210m altitudine) pentru apus. Traseul este de 1 ora la urcare si 20-25 minute la coborare. Acum atat de aproape de Annapurna si totusi foarte departe. Nu pot descrie in cuvinte ceea ce a fost acolo de aceea multumesc aparatului foto ca ma ajuta sa impartasesc prin imagini o parte din experienta traita.
Prietenii mei foarte dragi mie si apropiati au stabilit sa-si dea intalnire prin meditatie, s-a nimerit sa fie chiar in seara aceasta. Ora stabilita de ei a fost 21:30, insa la mine asta insemna 01:15 dimineata. Am decis sa las lucrurile sa curga si evident ca m-a luat somnul. Nu stiu cum s-a intamplat dar pe la 00:30 eram deja in picioare plin de energie, asa ca am decis sa ies afara cu aparatul. Cerul senin, muntii luminati de luna, se vedeau parca ar fi ziua. La un moment dat trece un val de nor la ceva distanta de mine, initial am crezut ca ma va cuprinde si pe mine insa a trecut pe langa, spre bucuria mea cerul mi-a ramas senin.
A venit si ora meditatiei. Respir adanc de cateva ori si dintr-o data corpul imi este inundat de o bucurie si o vibratie interioara. Zambesc larg si respir adanc in continuare, bucurandu-ma in liniste de aceste momente. Vantul incepe sa bata din senin moment in care ma simt conectat complet la aceste locuri, ma simt una cu totul, cu vantul, cu muntii. Cred ca 10 minute a durat insa pentru mine parca o eternitate.
Meditatia ma ajuta sa ma conectez atat la mine cat si la cei apropiata mie. Daca eu sunt in pace, pacea pe care o traiesc se transmite mai departe celor conectati sau celor care se gandesc la mine.
Fiti in pace!
A TREIA ZI: 04:30am Ghorepani – Poon Hill – Ghorepani – Chuile
04:30 am Matute (ghidul nostru) bate insistent la usa. “De ce bati la usa? N-ai somn?” il intreb. “Am venit sa te trezesc sa mergi la rasarit sa faci poze, n-ai zis asa?!”. Ii multumesc cu aceasta ocazie dragului nostru Matute, a avut foarte mare grija de noi. A observat ca-mi ia ceva timp cu instalatul trepiedului, pregatitul camerei si s-a gandit sa merg din timp la rasarit. 05:30 am eram deja sus facand primele cadre. Urcarea foarte grea la prima ora si doar eu cu frontala mea ce mi-a luminat drumul.
Rasaritul a fost foarte aglomerat insa asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de priveliste si sa fac fotografii. Am inteles ca in sezon se strang aici peste 100 de oameni la rasarit… wow
Dupa micul dejun ne-am continuat drumul, cel mai lung si mai greu de pana acum. Am dormit putin (3-4 ore), capul mi-a fost mare si greu toata ziua aproape de la diferentele de altitudine si de la lipsa somnului. Traseul destul de aglomerat de turisti, insa avem norocul ca ultimele 2-3 ore sa le facem in liniste caci schimbam ruta fata de majoritatea.
Am vazut maimute negre, buffalo in jungla, pasari, capul mi-a mai trecut si ca sa inchidem ziua in aceeasi maniera decidem sa inoptam tot la localnici.
Aici am mancat cel mai gustos Dal Bhat. In fiecare seara aceeasi mancare 🙂 Dal Bhat. Tot aici am intalnit-o pe Nisa de 9 ani, doua frantuzoaice indragostite de Nepal, mama si fiica ce locuaiu impreuna cu familia nepaleza pentru o luna respectiv doua luni fiica.
Intr-un haos total numit Kathmandu, fiecare clacsoneaza pentru a-si anunta prezenta si nimeni nu se simte deranjat de asta. Fiecare isi vede de drumul lui linistit. Nu se simte nici un fel de agresivitate.
A PATRA ZI – Chuile – Sinuwa
O zi usoara de data aceasta, exact ceea ce aveam nevoie dupa ziua de ieri.
A inceput sa ne placa “local home stay” asa ca am continuat in aceeasi maniera, sa ne cazam la localnici.
Unul din cele mai frumoase aspecte la statul la localnici este acela ca ne asezam cu totii in bucatarie la caldura, stam la discutii, in liniste, jucand carti, mancam popcorn timp in care gazda ne pregateste nelipsitul Dal Bhat 🙂
La plecare m-am jucat cu Suman de doi ani de-a “La revedere!” si “Hello!”. Ne faceam mereu cu mana zambind unul la celalalt. I-am facut poze si a venit sa vada cum au iesit. I-au placut mult asa ca m-a aplaudat apoi m-a pupat si din nou “La revedere!”.
Atat cainii de pe strada cat si cei din curtile oamenilor nu te latra, sunt incredibil de pasnici. I-am dat unuia de mancare, s-a bucurat linistit fara sa ceara mai mult. In plus chiar daca era cam slabit mi-a luat foarte usor mancarea din mana, a mestecat-o linistit si apoi a inghitit-o. A doua si a treia bucata exact la fel. L-am mangaiat, s-a bucurat din plin iar cand m-am oprit din mangaiat si-a continuat statul fara sa se uite lung la mine sa mai ceara.
A CINCEA ZI: Sinuwa – Deurali
Ne-am continuat drumul spre ABC, trekking, scari si iar scari (peste 3000 de trepte). Dupa pranz din nou prin jungla, ganduri peste ganduri curg uneori, alteori in liniste deplina, alteori pierdut dar de multe ori ma bucur de tot ceea ce ma inconjoara, de racoare, de adierea vantului, de pasari, de atmosfera locurilor. Pana la un moment dat cand Matute imi face semn, din nou ma atinge cu mana, are obiceiul ca de fiecare data cand imi vorbeste sa ma atinga cu mana sa ma faca mai atent la ceea ce zice, acelasi obicei ca al tatalui meu 🙂 “Look , look, monkeys…”. Din nou maimute negre insa de data asta mult mai aproape de noi si mai linistite parca, nu se simt prea deranjate de prezenta noastra.
Am fotografia pana la un moment dat, apoi m-am oprit si m-am uitat la spectacolul oferit de ele. Ma uitam fix fara sa-mi spun mental nimic, plin de admiratie si deodata simt cu ma patrunde un val de vibratie din crestetul capului pana in picioare. Eram prezent total in acel loc pana cand un grup de turisti zgomotos si-a facut aparitia, maimutele s-au speria si au fugit care incotro.
Am ajuns in satul Hymalaia insa am decis sa mai mergem pana in urmatorul inca 1,5 ore, bine am facut caci Hymalia a intrat in nori iar pe mine ma astepta o noua experienta de nedescris… si totusi voi scrie cateva cuvinte 😉
Dupa cina am iesit afara, am vazut niste raze de la luna. Am decis sa realizez cateva fotografii sa vad cum arata pe aparat iar rezultatul a fost peste asteptari…
Am hotarat sa raman afara pana la aparitia lunii. Am luat neoprenul, i-am spus Vanessei ca este fain afara si a venit si ea. Afara mai era si o japoneza asa ca ne-am asezat toti trei pe neopren in pozitie de meditatie, iar aparatul pus pentru un scurt timelapse.
Cand cu ochii inchisi, cand cu ei spre raze, la un moment dat m-a cuprins o bucurie interioara ce a crescut usor usor din centrul meu extinzandu-se in tot corpul. Toti trei eram in liniste, nu aveam cuvinte pentru ceea ce experimenteaza fiecare. Vantul a inceput sa bata din ce in ce mai rece parca. Lumina in dreptul lunii se face din ce in ce mai puternica, raul se lumineaza si el din ce in ce mai mult. Din nou un val de vibratie ma cuprinde din crestetul capului in tot corpul, este mai puternica, liniste totala in jurul meu. Energia este din ce in ce mai puternica, vad muntii imbracati intr-o patura alba ca o aura, simt ca explodez de bucurie si vibratie devenind una cu tot ceea ce ma inconjoara. La aparitia lunii japoneza imi trage un cot de bucurie, parca sa-mi arate ceea ce se intampla pe cer. Nu schitez nimic si continuam sa ne minunam de spectacolul naturii. Liniste totala pana la aparitia completa a lunii, suntem luminati acum si la propriu de luna, fetele se retrag fara sa scoata nici un sunet, mute parca de ceea ce s-a intamplat. Eu mai raman sa mai fac o fotografie inainte de a ma retrage la culcare.
Multumesc este prea putin spus pentru ceea ce am trait.
Sa te uiti la orice fenomen al naturii in desfasurarea lui, sa faci acest lucru fix fara sa-l clasifici ca fiind “frumos, minunat, urat…” trezeste ceva in tine, ceva ce cu siguranta nu ai mai trait pana in acel moment, caci de fiecare data este diferit. Sa te uiti fix la fenomul naturii, sa respiri adanc si sa-ti simti corpul si ceva din tine se va trezi. Dupa aceea cu siguranta vei dori sa mergi mai departe, sa descoperi acel ceva ce a izvorat din tine.
A SASEA ZI – Deurali – Annapurna Base Camp
De la Deurali la Machhapuchhre Base Camp (MBC) a fost usor, de la MBC la ABC a fost tare frumos insa ultimii 200 de metrii incredibili de grei. Imi simteam picioarele din ce in ce mai grele, mergeam din ce in ce mai incet, aveam impresia ca nu mai ajung desi vedeam Base Camp-ul aproape. Altitudinea crestea insa norocul meu ca urcarea era totusi lina. Pentru a doua oara in tura am ajuns obosit la final, insa a meritat din plin.
Am ajuns in jurul orei 13:00 ceea ce insemna mai mult timp de odihna. Matute ne-a spus fara somn ziua caci nu este bine datorita altitudinii. Tot am atipit cateva minute pana ne-a venit masa.
Privelistea de nedescris iar 🙂 dupa pranz am decis sa ies la fotografiat. Asa am ramas pana la apus…
Si apusul la Annapurna Base Camp…
Bucuria a fost si mai mare cand am auzit ca se vorbeste romaneste. Un grup de 5 romani (4 din Brasov, 1 din Cluj) tocmai ce isi incheiau tura Annapurna Circuit. Pentru ei era cea de-a 18a zi. A ramas sa bem o palinca la Brasov cand ne vom vedea.
Noaptea a fost grea, am dormit cu greu datorita capului ceva mai mare decat il aveam fizic 🙂 Altitudinea si-a spus din nou cuvantul pentru mine, insa am supravituit cu bine, si cu cateva cadre de noapte facute cu aceasta ocazie.
A SAPTEA ZI: ABC – Sinuwa
Rasaritul… din nou fara cuvinte…
Namaste! “Dumnezeul din mine saluta Dumnezeul din tine!”
A OPTA ZI: Sinuwa – Landruk
La pranz ne-am oprit in Jhinudanda, locul in care am facut o binemeritata baie cu apa calda naturala.
A NOUA ZI: Landruk – Hyangjakot (inapoi acasa la Uma)
Inapoi la Uma house, dupa noua zile de trekking ajung din nou la prima casa la care am stat. Mi se umple sufletul de bucurie cand vad ca sunt reprimit cu caldura si bucurie in ochii Dnei Uma.
Ne-a asteptat probabil vre-o 2 ore la scoala la care preda in Dhampus, apoi am mers o ora pana la ea acasa.
A ZECEA ZI – Hyangjakot – Eco Village Yoga&Reiki
Dupa un rasarit si un mic dejun din nou de nedescris 🙂 este momentul sa ma despart de Vanessa, Comol si Matute pentru a merge la locul la care am simtit sa ma intorc “Eco Village Yoga&Reiki”. Initial mintea mea ma ducea ca fiind un ashram, sau ceva de genul asta, insa de fapt este un Accommodation Center, un fel de hotel cu casute, insa totul acolo este organic. Casutele sunt facute din pietre, mancarea este organica si crescuta acolo iar atmosfera este incredibil de linistitoare si plina de viata. Peisajul de asemenea incanta privirea indiferent de ora.
Evident ca am petrecut o zi aici, o zi in care m-am relaxat, am facut o parte din selectia fotografiilor pentru aceasta postare, am scris de asemenea o parte din aceasta postare si evident m-am bucurat de prezenta mea acolo.
A doua zi am pornit spre locul in care am avut acel sentiment de a ma intoarce aici, oricum acel loc mi-ar fi fost in drum. Era o liniste totala in momentul in care am ajuns acolo. Am stat cateva secunde si … vantul incepe sa bata, corpul mi se invaluie in bucurie si armonie, incep sa rand si sa vibrez cu tot ceea ce se intampla. Ma aflu parca intr-un dans cu totul din jurul meu, cu vantul, copacii care se lasa purtati de vant, frunzele ce danseaza si ele prin aer… cateva clipe a durat, suficient cat sa-mi continui drumul in spirit si plin de bucurie pentru simplul fapt ca mi-am ascultat intuitia si am trait ceea ce am avut de trait.
Meditatie nu face decat sa te pregateasca de a trai intens anumite momente ale vietii. Aceste momente de conectare la suflet, spirit si tot ceea ce ne inconjoara sunt cu adevarat cele care ne fac sa traim prezentul complet, fara a mai simti nevoia de a fi undeva, de a fi cu cineva, de a avea ceva, de a face ceva. Cu toate acestea ele ne dau si informatia de care avem nevoie cu adevarat pentru a merge mai departe. Pentru mine este o informatie la nivel de vibratie, neperceputa mental imediat insa ea apare si mental la momentul oportun, atunci cand am nevoie de ea.
Multumesc pentru ceea ce traiesc si dupa aceasta calatorie exterioara as putea spune combinata cu o parte interioara, urmeaza sa incep maine o noua calatorie, de data aceasta complet interioara… Vipassana.
Vipassana este una dintre cele mai vechi tehnici de meditatie. A fost redescoperita de Gotama the Buddha in urma cu peste 2500 de ani. Cuvantul Vipassana inseamna “seeing things as they really are”.
Sunt foarte multe locuri unde poti face aceasta meditatie, in Romania stiu ca sunt doua centre, eu unul am alens Lumbini, Nepal – locul unde s-a nascut Buddha.
Namaste!