Desi un loc din care multe familii au plecat, unele nevoite din lipsa de job-uri, altele poate pentru ca au simtit durerea ce se petrecea in jurul lor, mi-am dorit sa ajung in acest loc sa vad cu ochii mei si sa simt cu inima ceea ce este.

Ajunsi aici, atmosfera era una destul de apasatoare, trista, pana si vremea o facea parca sa fie asa, innorata si care nu anunta mare lucru pentru mine din punct de vedere fotografic. Exploatarile de aici au creat aceasta atmosfera din cauza indiferentei fata de natura, natura ce ne poate trezi la adevarata realitate, la constiinta a ceea ce suntem cu adevarat, noi din pacate o exploatam din alte puncte de vedere, ma refer la noi pentru ca sa fim seriosi, o crestere a cererii duce la o productie mai mare. Oare cati dintre noi nu avem un inel sau un lantisor de aur?! Oare cati dintre noi nu avem un birou din lemn sau parchet in casa?! Oare cati dintre noi nu conducem o masina pe benzina?! Toate acestea duc la aceste exploatari, duc la defrisari si tot asa ne invartim intr-un cerc vicios. Insa ceea ce este important este sa intelegem ce se intampla, sa nu ne plangem de defrisarile si exploatarile care au loc si sa aratam cu degetul caci daca le vedem asa, cu siguranta vor sa ne arate ceva, iar daca vrem sa aratam cu degetul catre o astfel de exploatare, mai bine aratam cu degetul pe care se afla inelul de aur.

 

Spre apus lucrurile s-au schimbat, norii au prins culoare iar o stare de bucurie ne-a cuprins. Toata tristetea si durerea parca s-au transformat, daca nu as mai fi trecut prin asa ceva, cu siguranta lacrimile ar fi curs valuri. Sa intelegem in toata fiinta noastra ceea ce se intampla si sa lasam compasiunea si dragostea sa iasa din noi, iar daca putem face ceva in a indrepta lucrurile, sa o facem, daca nu atunci sa mergem mai departe in bucurie si armonie cu noi insine caci toate sunt trecatoare.

 

 

Putem sa ne plangem de ceea ce se intampla, putem sa judecam ceea ce se intampla insa toate acestea nu ne vor duce mai departe in bucurie, ci vom continua sa ne invartim in acelasi cerc vicios. Capacitatea fiintei umane este sa transforme, sa transformam durerea pe care o traim in intelegere, apoi compasiunea va izvori de unde nici nu ne putem imagina iar la final dragostea se va asterne si vom face ceea ce avem de facut nu in lupta asa cum am facut-o si cum avem tendinta sa o face, ci cu intelegere, compasiune si dragoste fata de tot ceea ce ne inconjoara.

 

 

Sa invatam de la natura as putea spune, cum copacii vii continua sa infloreasca si sa-si imprastie parfumul si frumusetea langa acei copaci adormiti, la fel si noi ar trebui sa facem langa acei oameni care contribuie la adormirea naturii.

 

 

Multumesc!